Mi-a plăcut întotdeauna să scriu. Pare banal, nu? Când m-am angajat eu prima oară, să treci scrisul în CV ca hobby te făcea să pari boemă, poate chiar naivă și era clar pentru angajator că nu va avea ce face cu tine.

Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc și să scriu, să pun gândurile pe hârtie, să le materializez. Am început să citesc destul de timpuriu. Asta m-a ajutat mult: mi-a satisfăcut curiozitatea, mi-a dezvoltat vocabularul, mi-a deschis pofta de scris. Am avut jurnal, mi-am scris gândurile, am trăit în epoca scrisorilor, a corespondenței scrise pe hârtii fizice, nu doar în on-line.

Internetul a venit cu viteză. Tehnologia ne ajută să fim rapizi, să avem timp și de altele, să putem face mai multe. Chiar acum eu pot gândi aici liniștită, filosofa, în timp ce la Crock-Pot mi se gătește pieptul de curcan și pâinea se coace liniștită în mașina de făcut pâine. Și în același timp, vasele sunt clătite tot de un roboțel și hainele sunt uscate liniștite cu aer cald la mașina de spălat cu uscător.

Stilul meu de scris – da, am un stil – este inspirat de tot ce am citit toată viața (am adorat și încă ador stilul lui Marin Preda), de muzica ascultată (mulțumesc, Tudor Chirilă), de emisiunile mele preferate (Andi, ma înclin) și de stand-up-uri (Costeluș, fuuugi).

Pentru a scrie, pentru a îți expune sentimentele, ai nevoie de timp: timp pentru tine, timp de gândire, timp de citit, timp de gătit. Timp! Iar eu, eu nu știu cum să fac să am mai mult timp. De ce nu am timp să fac tot ce îmi propun? Păi motivele evidente ar fi: am 2 copii de 2 ani, 1 soț, scriu pe 2 bloguri, gătesc, spăl, calc rufe, împăturesc și ordonez haine, strâng jucării, și printre astea toate, mai am și un job. La o corporație, pentru inginerul din mine.

Eh, după prima săptămână de muncă, aș vrea să vă dau raportul scris. Cum a fost săptămâna mea? A fost!

Credeam că 2 copii îți pot mânca răbdarea. M-am înșelat! O conexiune slabă la rețea te va epuiza. Pierderea muncii tale de acum 2 ani jumate, te va bulversa. Eh, și dacă aducem vorba și de dosarele cu șină ce trebuie depuse la stat și aici, și acolo și dincolo, sau despre vizite medicale reportate pentru că ne-a arătat nouă un mic virus cum ne poate bulversa, eh, parcă viața de mamă ce stă acasă cu 2 copii mici nu mai pare așa stresantă.

Bine am revenit la muncă! Bine că avem work from home! Omul oricum nu e mulțumit. Nu e cazul meu. Mie mi se pre mană cerească ca după o noapte cu cine-mai-știe câte treziri să pot să îmi iau cafeaua lângă laptop, cu părul ciufulit, cu cearcănele până la buzele ne-rujate și să casc liniștită fără să îmi fie frică de atenția colegului din față la măselele mele.

Ați căutat pe Google ”Cum te descurci și cu cariera și cu familia?” ? Or să vă apară sute de articole, majoritatea cu rol de sperietoare. Vă spun (și) eu acum. Răspunsul e simplu: one day at a time! sau Baby-steps! Fiecare zi va aduce provocări, fiecare zi va aduce noi task-uri, noi viruși, situații ce par interminabile și din care de abia așteptăm să scăpăm. Laptopul îl închidem după-amiaza. Copiii îi culcăm seara. Respirăm, adormim și o luăm de la capăt! Și e minunat așa!

O să încercăm și o să și reușim să le ducem pe toate la bun sfârșit, chiar dacă suntem obosite, chiar dacă suntem la a 2a sau a 3a cafea, chiar dacă luăm vitamine ca să mai combatem oboseala! O să avem sau o să încercăm să avem 10 minute libere pe zi, minute în care ori vom bea o cafea, un ceai, mâncăm o prăjitură, un măr, tragem aer în piept și ne uităm pe cer, pe geam sau pe pereți!

Și știți de ce vom reuși? Pentru că suntem mămici! Pentru că suntem femei! Pentru că suntem învățate să jonglăm mai multe task-uri! Vom reuși, vom presevera și vom fi cele mai bune versiuni ale noastre!

Mamele care se întorc la muncă ar trebui să se gândească ce experiență au câștigat în lunile sau anii petrecuți acasă cu copiii. Este experiență relevantă pentru angajator! Iar angajatorii știu din studii clare că mamele sunt niște angajați tare buni și eficienți. De exemplu, organizarea vacanțelor cu copiii înseamnă experiență în gestionarea materialelor (bagajele cu haine, farfuriuțe, tacâmuri, biberoane) și a forței de muncă (soțul și copiii), experiență în gestionarea timpului (planificarea pauzelor pe autostradă pentru a ajunge la timp la cazare), experiență în managementul banilor (mai e nevoie să explic?) și rezistență la stres (înțelegeți despre ce vorbesc, nu?).

Așa că, răspunsul nu stă în teorii, ci în noi! Eu nu îmi pun problema că nu o să mă descurc, ci îmi gândesc acțiunile pentru că trebuie să mă descurc!

Cu drag vă spun că Va urma…

Lavi